Fondatorul gigantului Amazon intenționează să-și doneze o bună parte din averea adunată de-a lungul vieții. Jeff Bezos are o avere estimată la 124 de miliarde de dolari.
Al doilea cel mai bogat om din lume a spus în cadrul unui interviu CNN că vrea să-și doneze o mare parte din averea adunată de-a lungul vieții. Jeff Bezos, în vârstă de 58 de ani susține că banii se vor îndrepta către găsirea unor soluții pentru a combate schimbările climatice și pentru a sprijini liderii de opinie.
Întrebat direct de CNN dacă plănuieşte să doneze cea mai mare parte a banilor săi, Jeff Bezos a răspuns: „Da, vreau”.
Este al doilea cel mai bogat om din lume, după Elon Musk, fondatorul Tesla. Este pentru prima dată când fondatorul gigantului Amazon susține că vrea să-și doneze o parte din avere, mai ales că, în trecut, a fost criticat pentru faptul că nu s-a alăturat campaniei Giving Pledge, fondată de Warren Buffett și Bill Gates, care îi îndeamnă pe cei super bogaţi să-şi doneze averile în scopuri caritabile.
(CITEȘTE ȘI: Imagini incendiare cu unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii. Jeff Bezos, la bustul gol, cu iubita pe iaht în Caraibe)
Multimiliardarul i-a oferit cântăreței Dolly Parton un premiu în valoare de 100 de milioane de dolari. Premiul pe care l-a oferit fondatorul Amazon recunoaște liderii care „găsesc soluții cu curaj și civilizație”, potrivit BBC.
Dolly Parton este o cântăreață, compozitoare, actriță și femeie de afaceri care a fost inclusă în Rock & Roll Hall of Fame la începutul lunii noiembrie. Este bine știut faptul că Dolly este o susținătoare importantă a organizațiilor de caritate. Mai mult decât atât, aceasta a fondat Fundația Dollywood, care a oferit cărți copiilor din întreaga lume.
Lauren Sanchez, partenera lui Jeff, a descris-o pe Dolly ca fiind „o femeie care dăruiește cu toată inima și pune dragoste și compasiune în fiecare aspect al muncii ei”, în momentul în care Jeff i-a oferit premiul.